Adrian Mutu, mesaj după ce Radu Drăgușin a devenit cel mai scump FOTBALIST român din istorie

Publicat: 12/01/2024, 17:40

Radu Drăgușin s-a transferat la Tottenham, iar clubul englez a plătit 25 de milioane de euro și fundașul român de 21 de ani e acum cel mai scump fotbalist român din istorie.

Clubul care l-a cedat pe fundașul Radu Drăgușin, Genoa, mai poate lua și alte șase milioane de euro, sub forma unor bonusuri.

Adrian Mutu, care avea recordul pentru cel mai scump transfer al unui român, a comentat despre mutarea lui Radu Drăgușin la Tottenham.

Adrian Mutu, mesaj după ce Radu Drăgușin a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie

Adrian Mutu se transfera în 2004 de la Parma la Chelsea pentru 19 milioane de euro.

„Felicitări lui Radu și echipei sale, felicitări impresarilor pentru afacere. Este un transfer reușit în adevăratul sens al cuvântului. Eu cred că Radu are talent, încredere, a demonstrat ce poate în Italia, ceea ce este greu, fiindcă Serie A este în top. Mă bucur mult pentru el, chiar mă bucur. Bravo! Dar să fie conștient că greul de-abia acum începe. Nu sunt supărat că mi-a doborât recordul (n.red. – râde). Recordurile sunt făcute ca să fie doborâte. Mă bucur că după 20 și ceva de ani avem un român care să depășească o barieră importantă, un transfer de peste 20 și ceva de milioane de euro”, a declarat Adrian Mutu, potrivit GSP.

Top zece cei mai scumpi fotbaliști români din istorie:

1. Radu Drăgușin (2023/24) – de la Genoa la Tottenham – 31 milioane

2. Adrian Mutu (2003/04) – de la Parma la Chelsea – 19 milioane

3. Cristian Chivu (2003/04) – de la Ajax la AS Roma – 18 milioane

4. Cristian Chivu (2007/08) – de la AS Roma la Inter – 16 milioane

5. Răzvan Marin (2019/20) – de la Standard Liege la Ajax – 12,5 milioane

6. Dennis Man (2020/21) – de la FCSB la Parma – €11 milioane

7. Ionuț Radu (2019/20) – de la Genoa la Inter – 10,6 milioane

8. Răzvan Marin (2021/22) – de la Ajax la Cagliari – 10 milioane

9. Nicolae Stanciu (2018/19) – de la Sparta Praga la Al-Ahli – 10 milioane

10. Adrian Mutu (2002/03) – de la Hellas Verona la Parma – 10 milioane.

  • sumele sunt în euro
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul elevului agresat sexual în toaleta unei școli din București. Ce...
Cât costă rochia pe care Andreea Esca a purtat-o la nunta Roxanei Hulpe. Ținuta a...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o...
Informaţii revoltătoare în cazul românilor luaţi de ape în Italia. Patrizia a sunat de patru...
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat...
„Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă” Căutările se...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât costă în România cel mai ieftin SUV SsangYong? RIVAL pt. Duster
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Decizie pentru TOATĂ ROMÂNIA. Se aplică pe data de 9 IUNIE: Suntem obligați să intervenim
Andreea Esca, critici vehemente. Ținuta vedetei TV a declanșat haosul
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Final fericit pentru Patrocle! Cățelul dispărut în București este în drum spre casă, după patru...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum va funcționa Telescopul Hubble de acum înainte? Anunțul mult așteptat făcut de NASA
×